![lalele bastogne parrot lalele bastogne parrot](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhlEPV8K-A_OpfMJudCfYZPKns4Q_0IYQgvuvAlVe35pwB9Q-mTGtrgjO7I43YKNN_t3r4TCNq7LTzqxqzCYfWi5kh2Uz5jD5W_5HNobTvUsoCnSnU30xnf0HfkO2J2d8G6KqSzclvmJjPY/s320/bastogne+parrot.jpg)
O regulă de aur spune să folosiți plante de sezon și plante regionale – cu imaginație și practică, veți obține efecte suprinzătoare fără să folosiți flori sau plante exotice și costisitoare.
![lalele west point lalele west point](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh3fsqwCjsq2ODMwu_g2cJ-gOlSTT47aqU00XjyN7lv7PIrFGywUasNamBrUbsb9jbkSDn2eFYhKeNo8hNPjib-GlMwuSo57UhHe1uzK6fVDDFsC81af0UgdnC7h8-uEIU9xaC5Pq_avF6a/s320/Lalele+West_Point.jpg)
Pentru completarea și diversificarea aranjamentului folosiți verdeață decorativă precum floarea miresei, ferigă, crenguțe de conifere, iederă sau Bear Grass.
Dacă vreți un buchet exclusiv din lalele, acesta va fi de efect doar dacă are multe fire – peste 25-30 de bucăți.
Dacă aveți doar câteva fire este necesar să apelați la plante asociate, la multă verdeață. Feriga are un foliaj bogat și este excelentă pentru aranjamente de sezon cu puține lalele: mai multă ferigă, in mijlocul cărora dispersați lalelele.
Când aveți flori, le puteți poziționa artistic printre verdeață mai puțin bogată, dar de mare efect, precum Bear Grass sau floarea miresei.
Când folosiți floarea miresei evitati inflorescențele excesiv de bogate, deoarece dă impresie de aranjament dominat de buruieni. Selectați doar tulpini laterale, cu inflorescențe de diametre mai mici.
Buchetele se pot lega cu panglici de satin, organza sau mătase. Se pot folosi și frunze de plante gen Colocasia, taiate în jumătate pe firul nervurii centrale. Bucata de frunză se împăturește în două, dacă este cazul, și se înfășoară oblic pe coada buchetului (în prealabil, tulpinile se taie la același nivel).
Deasupra se strânge cu sârmă cu invelis de plastic (ca să nu deterioreze țesuturile). Atenție: sârma va fi de culoare verde, încât să fie estompată vizual. Puteți chiar s-o mascați cu panglică decorativă îngustă, care să nu acopere complet frunza decorativă folosită la legare.
În aranjamente cu plante asociate, foliaj sau iarbă decorativă, nu așezați lalelele una langa alta, ci dispersat, pentru a umple golurile containerului sau ale buchetului.
Dacă intenționți o combinație cromatică, alegeți violet cu galben, alb cu violet, alb cu roz sau un buchet variegat cu alb (lalele de mai multe culori împreuna cu multe lalele albe).
Alte accesorii sunt clasicele funde folosite în florării: în buchet așezați la loc vizibil, dar discret, o asemenea fundă în ton cromatic cu compozitia buchetului.
Când aranjamentul este în vază puteți să-l ornați suplimentar cu o panglică prinsă în partea superioară a vazei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu